NOUTĂȚI

Festivalului „Taurul Negru” de Cărbua

Veşminte ale doamnelor medievale, artefacte arhaice şi costumele de luptă au renăscut istoria în satul Cărbuna. Festivalul „Taurul Negru de Cărbuna” a adunat meşteri populari din întreaga ţară, iubitori de muzică şi dans tradiţional. Oaspeţii au putut trage dintr-un arc adevărat şi au participat la diferite ateliere de creaţie. Evenimentul s-a desfăşurat cu suportul unei organizaţii în comun cu primăria, relatează Mesager.

(mai mult…)

Tehnici de restaurare aplicate în practică: curățire, consolidare și integrare

Eveniment: În perioada 26 – 30 august, la Chișinău, în incinta muzeului Zemstvei se va desfășura atelierul de lucru cu genericul “Tehnici de restaurare aplicate în practică: curățire, consolidare și integrare”.
Atelierul este organizat de Proiectul UE Twinning “Suport pentru promovarea patrimoniului cultural în Republica Moldova, prin păstrarea și protecția acestuia” în colaborare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova. (mai mult…)

Reparația Bisericii Sf. Gheorghe din Șestaci (FOTO)

Odată cu începutul verii locuitoriii din s. Șestaci r. Șoldănești, au început lucrările de reparație a bisericii Sf. Gheorghe din localitate. Biserica S. Gheorghe din Șestaci este monument de arhitecură de importanță locală fiind inclusă in registrul monumentelor ocrotite de stat cu numărul 2978. Pentru a efectua lucrări de restaurare la un monumente de arhitectură, confirm legislației în vigoare este necesar ea obține aviz de la Ministerul Educației Culturii și Cercetării.

(mai mult…)

SĂPĂTURILE ARHEOLOGICE DE SALVARE ÎN SITUL MEDIEVAL DE LA COSTEŞTI-GÂRLEA DIN ANUL 2018 (VIDEO)

Investigațiile arheologice de salvare din anul 2018 în situl medieval din sec. XIV de la Costești-Gârlea s-au derulat în trei etape și în zone diferite. O primă cercetare a fost efectuată în lunie aprilie-mai în zona cimitirului 2 al orașului medieval. Mai întâi, a fost încheiată cercetarea complexului de locuire adâncit din S.VI, apoi salvate de la distrugere cinci morminte de înhumație din capătul de SE al necropolei 2. Patru morminte (M. 14-17) se aflau în insulița din zona fostei lutării, iar unul (M. 18) în malul sudic al versantului de N al Botnei, afectat de alunecările de teren și de lucrările de
excavare a lutului. (mai mult…)


This will close in 30 seconds