(VIDEO) Arheologii au pășit cu dreptul în octombrie. În câteva zile au făcut numeroase descoperiri!

Arheologii de la Agenția Națională Arheologică au început luna octombrie cu dreptul. Directorul general al Agenției Naționale Arheologice, Vlad Vornic, a oferit detalii despre cercetările desfășurate în primele trei zile ale acestei luni, transmite CURENTUL.

Timp de trei zile angajații agenției au întreprins săpături de salvare în situl neolitic de la Cobani ajungând la gropile cu numărul 100, 111 și 113.Groapa cu numărul 100 este cercetată de arheologii Sergiu Popovici și Adrian Iorga. Această groapă de dimensiuni mari este bogată în material arheologic, prezintă două trepte, iar o parte din materialul recuperat până acum reprezintă material ceramic deosebit: ceramică incizată, ceramică canelată, ceramică grosieră, ceramică pictată și câteva piese de inventar dintre care se evidențiază o piesă de cupru mai rar întâlnită la Cobani.

„Este vorba de un cârlig păstrat bine, în special urechiușa. Această piesă rară trebuie prelucrată și valorificată corespunzător. Printre alte piese descoperite se remarcă o lamă de topor , un corn prelucrat, câteva silexuri”, a spus directorul agenției Vlad Vornic.

Potrivit lui Vlad Vornic, arheologii au cercetat o serie de gropi printre care și groapa marcată cu cifra 111, în formă de clopot, cu pereții cotloniți, bogată în material ceramic și arheologic.

„Avem prezentă o placă de calcar și față de alte gropi o cantitate mare de ceramic pictată de diferite forme. Cea mai reprezentativă piesă are o formă neobișnuită fiind prima de acest fel găsită în situl de la Cobani. Probabil reprezintă ovicaprina sau mai exact un țap sau un berbecuț, fie un polonic sau un spent pictat atât în interior, cât și în exterior, ochii, urechile, coarnele fiind foarte bine reprezentate. De menționat că pe lângă această piesă unică avem diferite forme ceramice: cupe desenate, un corn taurus de mari dimensiuni, câteva fragmente de statuete antropomorfe găsite pe fundul gropii”, a spus Vlad Vornic.

Complexul marcat cu numărul 113 reprezintă o groapă puțin adâncită în sol, având nu mai mult de 1m de la suprafața solului și circa 20 cm de la identificare. Are forma ovală, conține material bogat și din acest material ceramic fragmentar în acest complex se remarcă o descoperire mai rară, prima de acest fel la Cobani, un trinoclu spart, de dimensiuni mici, cu decor canelat și cu pictură crudă.

„Este o formă de vas întâlnită în faza Cucuteni A3 a complexului cultural Cucuteni Tripole. De menționat că binoclurile, această formă ceramică se întâlnește frecvent la Cobani. Avem numeroase fragmente de vase de acest fel, însă e primul trinoclu descoperit până acum în acest sit. Dintre vestigiile descoperite în acest complex se remarcă diferite forme ceramic, predomină cea canelată, dar avem și ceramica grosieră. Evident, fiind o zonă cu piatră în complex se găsesc deseori pietre brute de calcar, valve de scoici union”, a precizat Vlad Vornic.

Sursa Curentul.md

https://www.facebook.com/AgentiaNationalaArheologica/videos/947449912266252/

https://www.facebook.com/AgentiaNationalaArheologica/videos/2557954144270254/

https://www.facebook.com/AgentiaNationalaArheologica/videos/2415440412047229/

Share this:

Comentează


This will close in 30 seconds