Un beci vechi de un secol a fost descoperit de o echipă de muncitori, în oraşul Soroca.

Un beci vechi de un secol a fost descoperit de o echipă de muncitori, în oraşul Soroca. Pivnița a fost găsită în data de 25 mai în timpul lucrărilor de construcţie a fundaţiei unui centru comercial. La faţa locului au fost chemaţi arheologii.

“Este o construcţie interesantă pentru istoria locală, este o pivniţă de formă pătrată, cu o lungime de circa patru metri şi doi centimetri şi o lăţime de patru metri şi 20 centimetri. O construcţie de piatră din calcar, vedem bolta bine păstrată”, a menționat Vlad Vornic, directorul general al Agenţiei Naţionale Arheologice.

Arheologii au făcut deja primele descoperiri în interiorul beciului.

“Avem vestigii mai ales din perioada sovietică, dar sunt resturi arheologice şi din perioada interbelică. Toate aceste piese din cărămidă şi sticlă au fost găsite în această umplutură din această pivniţă. Evident, în partea de jos e posibil să apară vestigii şi mai vechi, poate de la sfârşitul secolului XIX-lea”, a declarat directorul general al Agenţiei Naţionale Arheologice.

“Este vorba în special de ceramică din secolul XX. Este vorba de cărămizi cu ştampila producătorului şi mai multe cahle de sobe, vetre din perioada interbelică, anii 30”, a explicat Sergiu Popovici, directorul general adjunct al Agenției Naționale Arheologice.

Share this:

Comentează


This will close in 30 seconds