Un Manifest pentru Patrimoniul Cultural Construit de la Ana Dabija

Moldova este membru UNESCO din 1992 și a Consiliului Europei din 1995. Statutul de membru în cadrul acestor două entități vine cu o serie de drepturi dar și anumite obligații. Cu regret constatăm că în domeniul protecției patrimoniului cultural construit Republica Moldova nu a ținut cont de convențiile, tratatele internaționale ratificate dar și unele documente pe domeniu ale celor două mari entități. (mai mult…)

Simpozionul XVIII de Numismatică

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, în colaborare cu Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” din Bucureşti şi Societatea Numismatică din Republica Moldova, vă invită să participați la lucrările Simpozionului XVIII de Numismatică, care va fi organizat la Chişinău, în incinta Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei, în perioada 24-25 octombrie 2019. Sosirea invitatilor se va face în data de 23 octombrie. Lucrările Simpozionului se vor desfășura în data de 24 octombrie, iar la 25 octombrie va fi organizată o vizită de documentare. (mai mult…)

Conferinţa ştiinţifică anuală ISTORIE. ARHEOLOGIE. MUZEOLOGIE, ediţia a XXIX-a

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei organizează la 17-18 octombrie 2019 Conferinţa ştiinţifică anuală ISTORIE. ARHEOLOGIE. MUZEOLOGIE, ediţia a XXIX-a.

Conferinţa se adresează muzeografilor, cercetătorilor ştiinţifici, cadrelor didactice din învăţământul universitar, masteranzilor şi doctoranzilor, studenţilor, tuturor celor interesaţi de istorie, arheologie şi muzeologie. (mai mult…)

Conferință științifică „Pactul Molotov-Ribbentrop – verde pentru declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial”

Centrul de Excelență Institutul de Istorie Socială „ProMemoria”, Institutul de Istorie, Chișinău, Academia Oamenilor de Știință din România (AOŞR), Asociația Istoricilor din Republica Moldova, Muzeul Național de Istorie a Moldovei organizează, miercuri, 21 august 2019, în incinta Muzeului Național de Istorie a Moldovei, conferință științifică „Pactul Molotov-Ribbentrop – verde pentru declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial” (manifestare științifică cu prilejul împlinirii a 80 de ani din data semnării odiosului document).

(mai mult…)

Festivalului „Taurul Negru” de Cărbua

Veşminte ale doamnelor medievale, artefacte arhaice şi costumele de luptă au renăscut istoria în satul Cărbuna. Festivalul „Taurul Negru de Cărbuna” a adunat meşteri populari din întreaga ţară, iubitori de muzică şi dans tradiţional. Oaspeţii au putut trage dintr-un arc adevărat şi au participat la diferite ateliere de creaţie. Evenimentul s-a desfăşurat cu suportul unei organizaţii în comun cu primăria, relatează Mesager.

(mai mult…)

Tehnici de restaurare aplicate în practică: curățire, consolidare și integrare

Eveniment: În perioada 26 – 30 august, la Chișinău, în incinta muzeului Zemstvei se va desfășura atelierul de lucru cu genericul “Tehnici de restaurare aplicate în practică: curățire, consolidare și integrare”.
Atelierul este organizat de Proiectul UE Twinning “Suport pentru promovarea patrimoniului cultural în Republica Moldova, prin păstrarea și protecția acestuia” în colaborare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova. (mai mult…)


This will close in 30 seconds