Cercetarea arheologică a primilor tumuli din Basarabia

Cercetarea arheologică a primilor tumuli din Basarabia, cu publicarea științifică ulterioară, a fost realizată de F.I. Knauer, care în anii 1888-1889 a săpat șase movile funerare în apropiere de Sarata, în 1891 – un tumul dublu de lângă Pavlovka, iar în 1899 – alte trei asemenea situri aflați lângă Friedensfeld (astăzi Mirnopolie, reg. Odesa).

Pe teritoriul actual al Republicii Moldova primii tumuli au fost săpați în anul 1902 în apropierea satului Ciocîlteni de iubitorii de antichități A. L. Krîlov și I. N. Halippa, care au dezvelit parțial șase movile, dar lucrările nu au fost înregistrate și documentate, fiind reflectate într-o singură notă.
O cercetare metodică a unui grup tumular de la Ciocîlteni a fost efectuată abia în anul 1985 de Nicolae Chetraru, cu ocazia unor lucrări de construție într-o zonă dintre satele Ciocâlteni și Fedoreuca, unde anterior Ion Tentiuc și V.V. Ianiev au identificat 5 movile funerare. Acești tumuli au fost cercetați prin săpături de salvare în toamna anului 1985 și în vara anului următor de o echipă de specialiști condusă de Nicolae Chetraru și Vasile Haheu. Drept rezultat al acestor investigații au fost descoperite 35 de morminte de înhumație, datând din epoca bronzului și evul mediu timpuriu atribuite diferitor culturi arheologice. La aceste cercetări arheologice de la Ciocâlteni au mai participat arheologii Oleg Levițki, Maya Kașuba și A.V. Subbotin.
(Fotografii din arhiva lui Nicolae Chetraru)

Share this:

Comentează


This will close in 30 seconds